Curajul de a simți frică

Experiențele noastre de viață ne oferă puncte de reper pentru a construi structuri mai rezistente și relații mai bune. Doar că noi nu trăim într-o utopie și de multe ori aceste puncte de reper sunt stabilite în funcție de ceea ce evităm, nu în funcție de ceea ce ne dorim să se întâmple.

Punctele noastre de reper devin frici, anxietăți și evitare. Ne e frică de faptul că nu suntem suficient, că visele noastre nu sunt justificate, că nu vom fi iubiți, că nu von reuși să facem ceea ce ne propunem, ne e frică de sens și de lipsa sensului, uneori ne e frică de frică. Există totuși și avantaje în a simți frică. Pe lângă rolul său organic și benefic de a ne determina să fim mai precauți și mai raționali, frica ne poate ajuta să identificăm repere sănătoase și să le folosim ca pe niște rampe de lansare, ne ajută să devenim mai lucizi și mai curajoși.

Dacă nu experimentezi senzația de frică, subiectiv, emoțional sau fizic, nu ai nevoie de curaj.

În centrul oricărei definiții a curajului se află în general ideea că trebuie să existe o frică, iar această frică devine un fel de catalizator, un risc asumat sau neasumat, ceva ce ne expune și ne este potențial vătămător. Discuțiile cu privire la rolul fricii în dobândirea curajului au în structură următoarele întrebări:

Avem nevoie de frică pentru a ajunge să avem curaj?

Este frica unicul element catalizator al curajului?

În timp ce unii psihologi consideră că frica e imperios necesară ca factor declanșator pentru a dobândi curaj, alții sugerează că multe alte elemente externe pot fi la fel de utile pentru a o galvaniza. Acești teoreticieni sugerează că, în circumstanțele cotidiene chiar și un sentiment de disconfort sau neliniște poate declanșa nevoia de a avea curaj. Pe lângă frică, uneori sentimentul conflictului dintre viața pe care o trăim și viața pe care vrem să o trăim ne poate împinge înspre acte de curaj. Ambele teorii ne sugerează același lucru: faptul că curajul este o parte necesară dintr-un proces continuu care în prima parte este despre recunoașterea nevoii de auto-reflecție, apoi despre utilizarea curajului pentru a practica auto-reflecția iar spre final ne cere să ne folosim de acest curaj pentru a acționa și pentru a schimba ceva în favoarea noastră. În această ultimă parte e cel mai dificil punct, e momentul în care învățăm cum să ne pliem pe mecanismul curajului nou cunoscut, pentru a iniția tipul de schimbare care ne va aduce mai aproape de ceea ce dorim. Procesul acesta de învățare începe prin a obține o imagine clară despre ceea ce ne dorim cel mai mult din fiecare parte a vieții noastre. În acest proces vom desfășura în fața noastră toate disatisfacțiile vieții, toate tristețile, furiile și nemulțumirile, apoi după ce am identificat majoritatea temerilor, obiceiurilor, comportamentelor și alegerilor pe care le-am făcut și pe care le facem în continuare, începem să lucrăm cu ele pentru a le înțelege și pentru a le transforma în ceea ce ne va ajuta să ajungem acolo unde ne dorim. Persoana curajoasă efectuează o decuplare a componentelor fricii prin rezistența la răspunsul comportamental și confruntarea cu situația înfricoșătoare, în ciuda disconfortului produs de reacțiile subiective și/ sau fizice. În ultima etapă, oricare ar fi circumstanțele care testează curajul, frica trebuie depășită.

Deoarece există multe variații ale fricii, există multe dimensiuni ale curajului. Aristotel credea că un individ dezvoltă curajul făcând acte curajoase. Punctul său de vedere este compatibil cu conceptul Bandura de auto-eficacitate în care performanțele de succes (chiar și cele secundare) întăresc o așteptare de succes ulterior . Este mai probabil ca indivizii să se confrunte cu o situație și să încerce să facă față acesteia dacă experiența lor anterioară le oferă motive să creadă că pot face față provocării. Atunci când creem un precedent, începem să ne apropiem din nou de visurile noastre și de încrederea că ele sunt realizabile.

A crede din nou în ceva, atunci când nu avem suficiente motive care să încurajeze acest proces nu este ușor și nu se va întâmpla peste noapte. Este un proces de redescoperire și de restructurare, care într-un mod lent dar sigur, ne va ajuta la identificarea aspectelor care ne opresc să ne bucurăm de faptul că existăm, organic și autentic în lumea care ne poate aduce liniște și împlinire. Uneori, aceste soluții nu vor necesita schimbări uriașe în viață, ci schimbări mai subtile, dar toate aceste rezultate se bazează pe curajul nostru și pe saltul nostru asumat ( care uneori pare a fi făcut în gol).

Curajul ne aduce oportunitatea de a ajunge participanți activi și prezenți în viața pe care vrem să o trăim, dar acest curaj după cum spuneam, vine cu tot cu fricile pe care le înfruntăm.

„Curajul înseamnă rezistența la frică, stăpânirea fricii, nu absența fricii”

Mark Twain